Entrepreneur+ Dezvoltarea competențelor și abilităților antreprenoriale în formarea profesională

2017-1-HU01-KA202-036031

Suma totală a finanțării nerambursabile: 283 141 EUR

Perioada de implementare a proiectului: 1 noiembrie 2017 – 31 octombrie 2019

Prezentarea proiectului Entrepreneur+

Scopul proiectului este de a dezvolta o aplicație IT care să susțină metodologia pedagogică prin combinarea instrumentelor on-line și offline, prin organizarea rețelelor transfrontaliere de școli și studenți pentru a pregăti și dezvolta abilitățile și competențele antreprenoriale în învățământul secundar profesional.

Proiectul a fost numit Entrepreneur +, referindu-se la aplicația educațională bazată pe e-learning pe care o creăm. Sistemul pe care dorim să-l construim sprijină formarea bazată pe învățare combinată (blended-learning), în cadrul căreia elevii învață de la profesori pregătiți în prealabil, utilizând o aplicație de sprijin, smartphone-uri și tablete.

Ca parte a proiectului, în urma creării unei aplicații IT, consorțiul care funcționează în cele trei țări (Ungaria, Slovacia, România) testează aplicația în câte 3 instituții de formare profesională secundară din țările participante, cu un total de 60 de studenți.

Curriculumului online folosește limbajul și lumea vizuală a generației Z (născuți după 1995), care aduce subiectul mai aproape de studenți și se adresează mai ușor elevilor. Programul asigură formarea profesorilor care utilizează aplicația, sprijinind dezvoltarea lor metodologică.

Din punct de vedere tehnic și profesional, proiectul se bazează pe ateliere coordonate, precum și contribuția pedagogilor, a experților în dezvoltarea curriculumui și activitatea creativă de design.

Rezultatele prevăzute la sfârșitul proiectului sunt următoarele:

  • creșterea motivației de învățare a elevilor,
  • elevii își dezvoltă cunoștințele și abilitățile antreprenoriale
  • prevenirea fenomenului de burn-out al profesorilor participanți prin noua metodă
  • promovarea educației digitale și adaptive în școli.

 

Rezultatele obținute vor fi disponibile gratuit pe site-ul proiectului. Diseminăm rezultatele proiectului prin participarea la evenimente profesionale, conferințe, prin social media și mass-media, respectiv metode directe online.

Avem încredere că proiectul va contribui la schimbarea abordării în politica educațională a tuturor celor trei țări și că inovațiile metodologice vor fi aplicabile în întreaga Europa în diferite domenii ale utilizării metodelor m-learing în educația școlară.

Resurse

Vreți să aflați mai multe despre proiect?

Rapoartele vizitelor de studii, a atelierelor de lucru și altor evenimente ale proiectului sunt accesibile în cadrul meniului Evenimente.

Materiale auxiliare

Aveți întrebări despre utilizarea aplicației?

Faceți clic aici pentru a descărca Manualul nostru de metodologie pentru mentorii, profesorii și instituțiile care doresc să adapteze metodologia Entrepreneur +. Citirea acestui ghid vă va ajuta să utilizați cu încredere aplicația și interfața profesor-dezvoltator. Acest document vă va ghida prin etapele necesare pentru accesarea și utilizarea aplicației, precum și modul în care funcționează interfața profesor-dezvoltator, cum se structurează materialul de curs și gestionarea grupurilor de studenți participanți.

Colțul Profesorilor

Dragi colegi!
Colțul Profesorilor este adecvat cadrelor didactice care doresc la rândul lor să dezvolte conținuturi, să-și creeze propriile planuri de lecții și să împărtășească experiențe între ei. Folosirea colțului profesorilor vă oferă posibilitatea de a profita pe deplin de posibilitățile și funcționalitățile oferite de aplicație.

Înregistrează-te!
Trimiteți o scrisoare la info@entrepreneurcourse.euși vă vom înregistra în sistem!

Contact

Institutul Herman Ottó, Societate Nonprofit cu Răspundere Limitată
Adresa: 1223 Budapesta, strada Park 2.
e-mail: hermanottointezet@hoi.hu
telefon: + 36-1-362-8100
fax: + 36-1-362-8104

This post is also available in: Ungară, Slavă, Engleză